BUGETARE PARTICIPATIVĂ

          În Sectorul 3, în anul 2018, Primaria Sectorului 3 a cheltuit 2.000.000 lei pentru bugetarea participativă, mai concret pentru implementarea a zece proiecte, adică 200.000 lei pentru fiecare proiect !

În anul 2019 suntem asigurați de cea mai mare transparență și de faptul că rapoartele sunt pe site-ul www.primarie3.ro, dar tot nu suntem în stare să vă spunem care dintre proiectele votate de cetățeni au fost implementate.

Cu siguranță cele 4 proiecte propuse de noi, NU AU FOST IMPLEMENTATE, chiar dacă rapoartele menționează contrariul. Afirmăm asta pentru simplu fapt că Primăria nu a putut furniza niciun fel de dovadă ( fotografii, materiale video, rapoarte narative și financiare, etc.) pentru niciunul dintre proiecte.

BUGETARE PARTICIPATIVĂ – Sectorul 3

Episodul – Răspuns solicitare informații de interes public, din 05.06.2019

raspuns CSAM Olimpic

Primaria Sectorului 3 ne răspunde:
“Către, Asociația CSAM Olimpic,

În urma solicitării dumneavoastră în baza legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public și înregistrată la Primăria Sectorului 3 cu nr. 3966075/03.05.2019 vă transmitem informațiile primite de la Direcția Economică:

Rapoartele cu rezultatele implementării proiectelor cu bugetare participativă se regăsesc pe site-ul www.primarie3.ro, la secțiunea Bugetare Participativă.

Referitor la calitatea de observator, conform regulamentului aprobat, aceasta se face la solicitare, în acest sens neexistând o solicitare expresă din partea dumneavoastră. “


BUGETARE PARTICIPATIVĂ – Sectorul 3

Episodul – Solicitare informații de interes public, din 03.05.2019

2019 - Sectorul 3 Solicitare informații de interes public , bugetare participativă

Către,
Primăria Sectorului 3 al Municipiului București
Domnului Primar Sorin Robert Negoiță,

Spre știință:
Direcția Econmică, Domnului Director Ghețu Octavian
Director Managment Informațional și Tehnologia Informației, Domnului Director
Munteanu Radu-Alexandru
Direcția Învățământ Cultură, Doamnei Director Matei Mioara

Referitor: Dezbaterea publică privind aprobarea unor măsuri pentru aprobarea procesului de bugetare participativă la nivelul Sectorului 3
Stimate Domnule Primar Sorin Robert Negoiță,

Subscrisa, Asociația “C.S.A.M.Olimpic”, cu sediul în București, Str. Râmnicu Vâlcea, nr.3, bl.4, et.6, sector 3, București, cod fiscal 18579445, reprezentată legal prin Popa Victor Haralambie Alexandru, în calitate de președinte, formulează următoarea

CERERE PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAȚIILE DE INTERES PUBLIC

Prin care revenim și solicităm, cu respectul cuvenit, în baza Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public o copie de pe următoarele documente:

– rapoartele trimestriale de monitorizare a evoluției proiectelor, înscrise de Asociația “C.S.A.M.Olimpic” și implementate prin grija conducerii executive a Primăriei Sectorului 3, în anul 2018;

– rapoartele finale cu rezultatele implementării proiectelor înscrise de organizație;

– documentele prin care este atestată calitatea de observator a subscrisei în procesul de implementare a celor 4 proiecte înscrise de organizație.

Ținând cont de cele de mai sus, în urma aprecierilor dumneavoastră, vă rugăm să dispuneți, ca în cel mai scurt timp, să fie eliberate aceste documente suplimentare, astfel încât să le putem utiliza cu ocazia participării la întâlnirea publică privind dezbaterea unor măsuri pentru aprobarea procesului de bugetare participativă la nivelul Sectorului 3.

Documentele solicitate suplimentar, împreună cu informațiile pe care le putem regăsi, pe site-ul instituției,http://www.primarie3.ro/, la secțiunea Bugetare Participativă, sunt necesare în vederea atingerii unuia dintre dezideratele procesului de bugetare participativă și anume creșterea transparenței activității administrației publice locale.

Anexăm prezentei, ultimul document publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 3 – ANEXA 1.

Apreciem comunicarea documentelor solicitate, în format electronic, în cel mai scurt timp la următoarea adresă de e-mail: csamolimpic3@gmail.com .

Cu deosebit respect,
Asociația “C.S.A.M.OLIMPIC”
Președinte, Popa Victor Haralambie Alexandru


BUGETARE PARTICIPATIVĂ – Sectorul 3

Episodul – Raport implementare proiecte

În anul 2018 Primaria Sectorului 3 a cheltuit 2.000.000 lei pentru bugetarea participativă, implementarea a zece proiecte, adică 200.000 lei pentru fiecare proiect !

În anul 2019 suntem asigurați de cea mai mare transparență și de faptul că rapoartele sunt pe site-ul www.primarie3.ro, dar tot nu suntem în stare să vă spunem care dintre proiectele votate de cetățeni au fost implementate.

Cu siguranță cele 4 proiecte propuse de noi, NU AU FOST IMPLEMENTATE, chiar dacă rapoartele publicate menționează contrariul. Afirmăm asta pentru simplu fapt că Primăria nu a putut furniza niciun fel de dovadă ( fotografii, materiale video, rapoarte narative și financiare, etc.) pentru niciunul dintre proiecte.

Pentru a reaminti care este situația proiectelor noastre:

Asociaţiei ,,C. S. A. M. OLIMPIC”, are 4 proiecte eligibile și care s-au clasat printre primele locuri, respectiv:

Locul 1 : ,,Academia Domnul de Karate – Sector 3”, care a obţinut 728 de voturi,

Locul 3: ,, Consilieri pentru o societate mai bună” care a obţinut 638 de voturi,

Locul 6: ,,Festivalul Jocurilor A.D.K. – Sector 3”, care a obţinut 535 de voturi,

Locul 9: ,,Europa, România, Asia, Cultură și civilizație”, care a obţinut 458 de voturi.

Anexa1, pg1 Anexa1, pg2Anexa1,pg3

Sursa: http://www.primarie3.ro/transparenta-institutionala/bugetare-participativa/situatie-implementare-proiecte/

Comments are closed.